Grija pentru dinții copiilor noștri începe încă de când acesta are doar 6-7 luni, atunci când apar primii dințișori de lapte. Prima vizită la medicul stomatolog a unui copil are o însemnătate destul de mare, întrucât experiența avută îi poate determina viitoarea percepție despre grija față de dantura sa și mergerea în mod regulat la în cabinetul dentar.
La ce vârstă are loc prima vizită la stomatolog?
Deși poate părea devreme, conform recomandărilor Colegiului Medicilor din România, ar trebui să ne ducem copilul de la stomatolog pentru prima dată la interval de 4-6 luni din momentul în care a răsărit primul dințișor. În mod normal, atunci când puiul nostru împlinește un anișor ar trebui să fi fost deja pentru prima dată la un consult stomatologic. Chiar și în cazul în care încă nu i-au răsărit primii dinți, tot ar trebui să vizităm medicul dentist pentru o analiză realizată la nivelul gingiilor.
De ce atât de devreme?
Pentru ca medicul specialist să poată verifica procesul de erupție dentară și să evalueze starea generală a gingiilor, mai ales că majoritatea bebelușilor se confruntă cu sensibilitate și durere la nivelul acestora în momentul în care apar dințișorii. Astfel, vor fi descoperite eventualele probleme și se va verifica existența cariilor sau a altor nereguli.
În plus, părinții pot primii sfaturi de specialitate de care cu siguranță au nevoie atunci când vine vorba de asigurarea igienei orale corecte a copilului mic. Vor putea adresa întrebările pe care le au si exprima îngrijorările referitoare la îngrijirea danturii celui mic. Medicul stomatolog îi poate îndruma cel mai bine în aspecte legate de efectele biberonului, ale suzetei sau ale suptul degetului, poate veni cu informații concrete legate de modul în care trebuie periați dințișorii și gingiile precum și recomanda cele mai potrivite produse, în funcție de particularitățile și nevoile copilului.
Cum pregătim copilul?
Pentru ca prima vizită la stomatolog să fie o experiență plăcută, sunt câțiva pași pe care îi putem parcurge înainte.
- În primul rând, este necesar să inspectăm periodic gurița celui mic, atât pentru a observa eventualele nereguli, cât și pentru a-l obișnui cu această practică. Putem utiliza o oglindă mică, de jucărie, cu margini de plastic moale și să creăm un joc în jurul acestei activități. Astfel, el se va simți mult mai confortabil atunci când i vor fi examinați dințișorii de către stomatolog.
- În plus, pentru a-l familiariza cu ce urmează, este util să-i vorbim despre îngrijirea orală și medicul dentist, să ne jucăm de-a cabinetul dentar sau să-i citim o poveste despre acest subiect. Apoi, îl pregătim pentru ce urmează și îi exemplificăm cum o să decurgă consultul.
- Avem noi grijă de dantura noastră și îl aducem împreună cu noi atunci când mergem la stomatolog pentru propriul consult dentar. Astfel se va obișnui cu împrejurimile și vaaccepta mai ușor să meargă pe viitor într-un astfel de spațiu, văzând că noi ca părinți frecventăm cabinete de acest fel.
- Ne asigurăm că atunci când programăm vizita la stomatolog, copilul are toate nevoile de bază îndeplinite să că este o oră potrivită pentru un astfel de moment important. Fiecare copil are propriul program zilnic, ore de somn, de masă și de joacă, așa că ține cont de care este cea mai favorabilă perioadă a zilei pentru o primă dată la cabinetul dentar.
- Să ne păstrăm o stare pozitivă, noi ca părinți. Este normal poate ca unii dintre noi să ne simțim foarte confortabil când mergem la stomatolog, însă trebuie să fim suficient de stăpâni pe situație pentru a nu-i transmite și celui mic temerile noastre. El are nevoie de noi zâmbitori, calmi și susținători, să fim capabili să îi explicăm fiecare etapă și să îi transmitem încredere și că siguranță.
Știm că mersul la cabinetul de stomatologie nu este un subiect ușor pentru noi părinții, însă ai noștri copii pot avea altfel de experiențe cu ajutorul implicării noastre timpurii în a le asigura o educație corespunzătoare privind acest aspect. Dacă reușim să îi obișnuim de la vârste fragede cu vizite periodice, o dată la 6 luni, la medicul dentist, pentru ei va deveni o rutină sănătoasă pe care să ducă mai departe în viața lor ca adolescenți și mai apoi ca și adulți.
În concluzie, sperăm ca informațiile privind prima vizită a celui mic la stomatolog să vă fie utile. Vă dorim să aveți parte doar de experiențe plăcute atunci când veți merge cu copilul la cabinetul dentar!
